Văzută de pe vârfurile mai înalte din preajmă, dealul Piatra Roșie are o particularitate frapantă: partea sa superioară este ajustată în mod evident de mâna omului, astfel încât a rezultat un platou întins, cu marginile bine conturate, vizibile de la mare depărtare. În realitate, cetatea ocupă doar capătul vestic al dealului cu acest nume, care străjuiește Valea Roșie pe o mare porțiune a cursului său inferior.

Dealul Piatra Roșie este dominat de înălțimi mai mari înspre vest, sud și nord și este accesibil doar de pe latura estică, pe un pinten care o leagă de dealurile dinspre răsărit, toate celelalte laturi fiind abrupte. Această coamă răsăriteană, situată cam la jumătatea înălțimii dealului, este presărată cu câteva gospodării.

Mai există o cărare, ceva mai dificilă, pe partea nord-vestică, ce urcă de pe Valea Alunului. Și cărarea de pe latura estică – folosită cu siguranță și de daci – este destul de abruptă, trecând în unele locuri pe sub grupuri de stânci ce se precipită deasupra cărării. În vârf se află un platou amenajat de mâna omului, pe care a fost ridicată prima incintă a cetății. Cea de-a doua incintă, ce se întinde pe coasta estică a dealului, este astăzi acoperită în totalitate de pădure.

Primele elemente de fortificație pe care le va întâlni turistul se află la intrarea în pădure, în spatele panourilor de informare, unde se află urmele celui mai avansat dintre cele patru turnuri de pază ale cetății (turnul C). Astăzi nu se mai vede nimic din acest turn. Cărarea trecea probabil chiar prin interiorul turnului, care controla astfel accesul spre cetate. De aici poteca urcă pe sub câteva grupuri de stânci, îngustându-se și mărginind dedesubt un perete abrupt. După ce cotește vizibil spre stânga, ajunge la intrarea în incinta a doua a cetății, o străbate lăsând de o parte și de alta câteva terase, și se continuă, pe ultimul ei segment, cu un monumental drum pavat (de fapt o scară de piatră), care urcă până pe platou. Aceasta este axul principal, est-vest, al cetății.