Turistul care ajunge la Piatra Roșie trebuie să știe că nu va vedea aici nici zidurile impozante de la Costești-Blidaru, nici sanctuare de felul celor de la Grădiștea de Munte, nici turnuri impunătoare, precum cele de la Costești-Cetățuie. Timpul scurt alocat cercetărilor în 1949 a făcut ca săpătura să urmărească doar obținerea unei planimetrii, astfel încât zidurile nu sunt săpate până la temelie, iar vegetația luxuriantă le acoperă an de an. Fundațiile de piatră ale clădirilor de pe platou nu se mai văd deloc, cu excepția pridvorului clădirii principale, conservat în partea sa absidată și pe latura estică. Conturul clădirii cu „scuturile”, de pe terasa de sub platou, încă se vede destul de bine, mai ales încăperea sa absidată. Pe platou sunt vizibile resturile a trei turnuri – cel de poartă, cel de NV și cel de curtină. Cel de SE este săpat doar parțial, iar cel de SV este prăbușit pe coasta dealului. Din turnurile de pază nu se mai vede nimic, în afara șanțurilor lăsate de arheologi. Zidurile incintei II sunt slab vizibile și doar în câteva locuri. Se vede mai bine segmentul de la sud de intrare, care conține mortar.

Cetatea Piatra Roșie nu a beneficiat niciodată de nici un fel de intervenții din partea autorităților pentru restaurare și conservare. Săpăturile efectuate în anul 1949 au fost lăsate deschise, iar gropile și grămezile de pământ se văd și astăzi. Platoul este plin de denivelări rezultate din acele săpături. Turnul de la intrarea în cetate, după ce a fost dezvelit, a fost lăsat fără nici o protecție și s-a năruit cu timpul. Sătenii din satele din jur, nefiind instruiți, au luat multe blocuri de calcar fasonat din ziduri și turnuri, precum și lespezi din scările de la intrare, pentru a le folosi în gospodăriile lor. Drumul pavat, deși într-o bună stare de conservare pe latura sa sudică, înspre nord alunecă în dolină și se distruge cu fiecare ploaie. Latura de vest a incintei de pe platou, aflată pe o coastă foarte abruptă, s-a curbat sub presiunea platoului și anual se desprind blocuri din aceasta. Turnul de NV, descoperit încă de căutătorii de comori din sec. XIX și săpat prima dată de Finaly, a fost golit în 2003 de către arheologi, iar astăzi greutatea pământului apasă din exterior pe cei patru pereți, curbându-i și dislocând blocuri din aceștia.

Pădurea a crescut în voie peste ruine, de-a lungul vremii. Fagii și-au înfipt adânc rădăcinile între blocurile de piatră ale zidurilor, distrugând puținul scos la suprafață, dar afectând și partea nevăzută a cetății, ascunsă încă în pământ. Anual se prăbușesc copaci peste cetate. Deși monument UNESCO, până în prezent nu s-au luat nici un fel de măsuri pentru protejarea și punerea în valoare a cetății.